marți, 5 iulie 2011

Shutter Island


 Am vazut filmul acum cateva saptamani,ce-i drept,insa este unul din filmele mele preferate!Mi-a placut foarte mult,iar Leonardo Dicaprio a jucat chiar exceptional.Sfarsitul nu a fost deloc previzibil,dimpotriva,nici nu ma asteptam la un asa sfarsit ciudat.

Executor al agenţiei federale de aplicare a legii - US Marshals, Teddy Daniels ajunge împreună cu partenerul său Chuck pe mica insulă Shutter, unde se află un ospiciu pentru tratarea condamnaţilor cu tulburări mentale. Cei doi investighează evadarea unei criminale, dar nimic în acest ospiciu nu este ceea ce pare. Şi nici Teddy Daniels nu este. Se află acolo pentru a găsi o pacientă disparută? Sau a fost trimis pentru a investiga zvonurile care denunţă practici extreme de tratare a bolnavilor? Pe măsura ce Teddy şi Chuck se apropie de adevăr, acesta este din ce în ce mai greu de surprins, iar cei doi încep să se teamă că nu vor mai părăsi niciodată Shutter Island. Pentru că cineva încearcă să-i facă să-şi piardă minţile...

Filmul se bazeaza pe romanul omonim, scris de Dennis Lehanne.
Mi-ar placea sa citesc cartea!Sunt sigura ca este chiar mai buna ca filmul.
Aici e si trailer-ul.

Un comentariu:

  1. Si eu am vazut filmul, este exceptional, pacat de finalul care m-a lasat in ceata:))

    RăspundețiȘtergere