Nu-mi vine să cred că fenomenul acesta alb și magic a poposit și în regiunea aceasta de...''sinistrați''.
Nu luam în seamă previziunile celor de la vreme în cazul frigului și mai ales a ninsorii dar azi-dimineață când m-am uitat pe fereastră și am văzut pătura albă fără margini...m-am cutremurat de magia posibilului-sau poate a frigului.
Păcat că nu sunt sărbătorile de iarnă acum,dar simt că un colț din ele se regăsesc acum în mine și cred,că și în voi.
Apropo,la voi cum e?
S-a mai dus un din viata asta scurta si posomorata in unele privinte. Acesta este primul revelion petrecut pe acest blog,alaturi de voi si vreau sa va transmit cele mai calde urari de (foarte)bine,de sanatate,bucurie,belsug si la mai multe carti citite..:X
Pe plan propriu pot spune ca acest an a adus multe ''surprize''. Am intrat la liceu,am descoperit multe carti foarte frumoase,am contopit multe prietenii de peste granita judetului de care sunt foarte mandra si muuulte alte realizari. Am observat ca nu sunt singura care a realizat ca anul acesta,2011,a fost printre cei mai buni si sper ca si anul care vine,2012,sa fie si mai bun.
Si daca tot am auzit de acest subiect...oare ce se va intampla pe 21.12.2012?
Ma uit atenta la acest titlu de pe coperta incercand sa inteleg ceea ce m-a atras de prima data la ea. O fi aceste trei cuvinte inrodite astfel incat sa-mi demonstreze ca e vorba de o poveste fara sfarsit,fara margini de iubire sau de un joc al mortii unde toti castiga esecul celuilalt?
Am citit aceasta carte cu ''tot sufletul'',daca
pot spune asa,dedicandu-ma ei,intrand in sufletul personajului principal si incercand sa ma caracterisez pe mine,pentru ca asta face acest roman-isi spune povestea dar reuseste sa te descoperi intr-o alta parte a vietii. Iti cere parerea.
Romanul are drept protagonist pe tanarul Tudor Petrican,un elev eminent care se joaca cu saracele fete care ii cad in abisurile privirii din primele clipe. Este un joc propriu,prin care isi hraneste orgoliul,mandria tiranica pentru a demonstra ca este cel mai bun,ajungand la anumite procedee...pline de tupeu.
In timpul facultatii,cuprins de puterea farmecului sau,intalneste o bruneta cu ochii ca niste luceferi,Micaela,unde o invita la un vals. Incearca sa o cucereasca dar isi da seama ca nu toate femeile sunt la fel,ca viata e frumoasa,strans legata de toate nefericirile prezentului.
Isi demonstreaza,intr-un sfarsit,ca posibila fiinta a iubirii s-ar putea regasi si in el,iar tot ce trebuie sa faca este sa incerce sa nu se opreasca din acel dans unde s-ar putea sa-i aduca propria sinucidere.
In tot acest traseu al romanului,de 270 de pagini,jocul orgoliului,al iubirii si al mortii isi contureaza propriile reguli...sau poate ca nu.
Citate...
''Asadar,se intamplase si minunea minunilor:o cucerisem pe Micaela. O sarutasem cu voia ei si asta insemna capitularea. Pana aici fusese urcusul:greu,anevoios,plin de truda,obstacole,primejdii. Dar pusesem piciorul pe culme. De aici se deschidea luminisul,paradisul,fericirea... Asadar,asta fusese totul? De ce se topise asa de repede rezistenta Micaelei? De ce nu ma infruntase mai mult? De ce nu ma mai chinuise inca o luna,doua,un an? Atunci as fi iubit-o,poate! Dar ea,numai dupa trei luni de zile,imi cazuse in brate,sfarsita! Si maine-poimaine va fi a mea,si totul se va ineca in obisnuita. Dragostea isi va fi trait viata.''
''-Ce faci? Nu e voie! Esti nebun? Ce te-a apucat? -Nu intelegi ca plecam la Constantinopol? Doar nu vorbesc...turceste!''
''Este de preferat iadul cu o femeie desteapta,decat paradisul cu una proasta.''
'' Abia acum imi dadeam lucid seama de gravitatea ''faptei''. Otrava ei,care lucra mocnit inca de aseara,reusise,in fine,sa-mi cuprinda toata fiinta.''
''Daca o prindeam asupra faptului,poate as fi omorat-o,fara discutie. Insa felul cu aflasem de necredinta ei excludea o asemenea razbunare sangeroasa,prin aceea ca pregatirea calculata cu sange rece m-ar fi lipsit de spontaneitatea gestului si,in acest caz,impulsul ar fi fost sugrumat,anulat de tendintele bune ale eului.''
''Gandeam fara ganduri sau,mai precis,in absenta constiintei. Situatia era,desigur,cantarita in strafundurile inconstientului care lucra febril,fara sa-mi comunice deciziile. Deocamdata,in constiinta mea domneau pustiul,acalmia,haosul-ca dupa o catastrofa.''
''Zambeam inghetat,vorbeam cu sufletul pustiu si mana care trebuia s-o sugrume o mangaia,ca si cum nu se petrecuse nimic.''
''Desi o durea,desigur,succesul meu,tinuse totusi sa ma felicite. Mie imi ajungea numai sa fi stiut ca a plans.Ii doream sa fie fericita,i-o spusesem pe toate caile,dar cine i-ar fi ingaduit sa fie fericita cu altul? Pentru nimic in lume!''
“Iubirea e nesatioasa, de un egoism salbatic, vrea sa-i sacrifici tot
fara sa-i ceri nimic in shimb, multumindu-te doar cu ceea ce-ti ofera.
Eu am vrut totul de la tine pentru ca-ti dadusem totul si oricum ceva
mai bun decat mine nu puteam eu sa-ti dau. De aici a pornit greseala, de
la acest schimb in aparenta just. Dar ce experienta aveam eu, de unde
sa stiu eu ca iubirea dintre doua fiinte nu e niciodata egala, ca
balanta atarna cand intr-o parte, cand intr-alta, dupa variabile de care
foarte greu ne dam seama. In cazul nostru balanta atarna in favoara ta.
Lanturile cu care ma incatusai erau mult mai puternice decat ale mele.”
Oare,in decursul acestei vieti perfecte in imperfectiuni,am putea cunoaste sensul finit al iubirii? Putem creste cu ideea ca povestea iubirii noastre o sa dureze o eternitate in globul nostru alb de rautate?......Intrebari fara raspuns,poate,dar atunci cand descoperim ceva, ne face placere neconditionata sa i-o aratam celui de langa noi dar ce se intampla atunci cand nu avem pe acel ''de langa noi?....Raspuns:ne sinucidem ultima farama de viata pe care o avem. Ne sinucidem sufletele noastre pline cu amintiri.
Nu pot sa spun ceea ce reprezinta pentru mine iubirea dar pot sa o descriu cu mici zgarieturi fantastice provenite din mine.
Acum catva timp am facut un mic schimb de carti cu o buna prietena de a mea,ea oferindu-mi cartea ''P.S. Te Iubesc'' de autoarea Cecelia Ahern.
Auzisem numai laude la adresa ei asa ca am vrut si eu sa ma las purtata de val... de mirosul pasiunii unei dureri.
De-a lungul lecturii,am incercat de multe ori sa ma transpun direct in mijlocul sufletului personajului principal dar nu am putut....nu am putut pentru ca eu nu stiu cum e sa te simti moarta ,nu stiu cum e sa iubesti atat de mult un om....
Holly si Gerry erau un cuplu perfect. Cu o casnicie minunata,traind la Dublin alaturi de prieteni si familie,cu o viata sociala stralucitoare,aveau lumea la picioarele lor. Sau cel putin asa credeau....
Cand Gerry moare, Holly este distrusa: iubitul, cel mai bun prieten,
sprijinul ei, nu mai este. Dar Gerry a promis ca isi va veghea mereu
dragostea. Si se tine de cuvant: el ii lasa lui Holly un pachet cu
scrisori care, deschise pe rand, in fiecare luna, vreme de un an, o vor
calauzi delicat sa ia viata de la capat. Pe masura ce deschide
fiecare scrisoare, Holly intelege ca viata merge mai departe. Cu
ajutorul prietenilor, al zgomotoasei si iubitoarei sale familii, ea
invata sa rada, sa planga, sa cante, sa danseze, sa fie mai curajoasa ca
niciodata. Vegheata de ingerul sau pazitor. Cine spune ca iubirea e demodata? Cartea are un final frumos,plin de noi sperante si mai are ceva in plus....totul se termina ''real''-fara intamplari surpriza. E ca si cum cartea dezvaluie o viata. O viata reala a unei persoane umane. P.S. Te iubesc este o poveste emotionanta, scrisa cu inocenta si
caldura, despre iubire, despre durerea pierderii definitive a celui care
este sufletul tau pereche, despre curaj, despre prietenie.